miercuri, 31 decembrie 2014

La Mulți Ani!

E ora 19.52. Miercuri. Pare o zi obișnuită, dar nu e! E seara de Anul Nou, când grijile lumești sunt lăsate la ușa de la intrare, iar starea de bucurie și emoțiile unui nou început își fac loc în minte. În timp ce mâinile taie energic ingredientele pentru salate, așează frumos legumele, fructele, produsele lactate și din carne pe platou, creierașul analizează ultimele zile, completează ultima filă în cartea lui 2014 și pune gândurile în ordine, pentru a putea scrie prima filă din 2015.
Ca un rege, în mijlocul camerei veghează bradul, împopoțonat frumos, ascunde cu ramurile stufoase cadourile pe  care fiecare membru al familiei îl furișează pe ascuns, așa ca să nu observe ceilalți!
Luminițe pe pom, miros de portocale, lumânări aprinse, râset de copiii, alternat cu vocile puternice ale celor  maturi, zăpada de afară și gerul de - 12 grade, fac din această seară una magică. O seară frumoasă, care prevestește un an minunat!
Lăsăm în urmă realizări frumoase, provocări unice și momente de neuitat. Deschidem ușa urătorilor și oaspeților care vor aduce bucurie.
Vouă, dragii noștri, vă dorim liniște în casă, pace în suflet, emoții pozitive, belșug și multă sănătate! Vă mulțumim că ați fost alături de noi și vă așteptăm  cu daruri noi, care vă vor lumina ziua, vă vor încălzi pe timpul rece, vă vor adăposti de picăturile reci ale ploii și vă vor face să vă simțiți unică!
La Mulți Ani!

Cu mare drag de voi, Cosânzeana! 







miercuri, 24 decembrie 2014

Crăciun Fericit!

                             

Pentru o bună parte din noi, 25 decembrie este o zi importantă, este Ziua în care pe lume a venit Cel care va face lumea mai bună, s-a născut Iisus Hristos! Este una din cele mai frumoase perioade a anului, când lăsăm la o parte grijile cotidiene și ne retragem lângă cei dragi, când devenim mai buni și ajutăm persoanele care au nevoie, când colindăm magazinele pentru ca să le punem pentru cei dragi un cadou de care să se bucure tot anul.

                   

Moș Crăciun a fost darnic și a golit desaga la Cosânzeana. A lăsat casa plină cu daruri și vestimentație tradițională, care ne insuflă spiritul sărbătorii.
                

Așa că ne-am dichisit frumos, ne-am dres vocile și ne-am pornit să colindăm lumea bună care ne-a trecut pragul, care ne-a fost alături și persoanele cu care vom lega prietenie de lungă durată!
Vă dorim pace în casă, lumină în suflet, sănătate pentru cei dragi și mulți ani fericiti!


Și ne bucurăm de fiecare dată când ne treceți pragul, pentru a împărtăși o bucurie, pentru a cere o mână de ajutor, pentru a ne fi alături!


Întotdeauna elegante

În Ajun de Crăciun, Cosânzeana vă prezintă două modele care întruchipează eleganța. Rochiile nu accentuează linia taliei, deoarece e de la sine înțeles că ea există și că arată bine.

Prima este interpretată în tehnica jacard, adică rochie de o singură culoare, doar stofa are o factură florală distinsă, dând impresia că e o rochie dantelată.

A doua piesă vestimentară este elegantă prin textura stofei din atlas. În general, hainele din atlas trebuiesc purtate cu grijă. Atlasul poate fi purtată de doamenle care au experiență de a ieși în societate.

Sunt vestimentații pentru doamne de societate. Nicio fetiță tinerică nu le va putea purta, dacă nu are experiență. De obicei, persoanele care nu au această experiență se feresc de acest tip de vestimentație, pentru că nu vor face față. La o doamnă care poartă asemenea haine se observă cu ochiul liber statutul și ținuta

luni, 22 decembrie 2014

Provocările Cosânzenei

Anul 2014 a fost plin de provocări, unele frumoase, altele interesante! Am învățat să le depășim și să ne ridicăm. Am făcut-o împreună. De aceea Cosânzeana vă propune o provocare, două rochii în care să întâmpinăm Crăciunul și Anul Nou.

Ambele sunt sclipitoare, atrăgătoare și la sigur veți fi remarcate dacă le veți purta. Moșul va lăsa cel mai mare cadou sub brad, iar dacă o veți alege în noaptea dintre ani, veți atrage privirile tuturor. Doar că cea aurie, decent transparentă, este o provocare scumpă și de durată. Cea roșie atrage privirile imediat ce ați intrat, chiar dacă e lungă lungă.


Ambele se poartă doar la ocazii speciale și doar seara. Asortați-le cu o pereche de pantofi și o gentuță mică. Nu exagerați cu bijuteriile.



marți, 16 decembrie 2014

Recomandarea Cosânzenei: Rochia dantelată, preferata doamnelor cu un gust rafinat

Sărbătorile de iarnă stau să bată la ușă, iar noi am intrat în febra pregătirilor: cadouri pentru cei dragi, meniul pentru masa de revelion. Timpul pentru o vestimentație care ne-ar face să ne simțim feminine, unică este tot mai puțin.

Cosânzeana vine în ajutor și vă prezintă astăzi două piese vestimentare: două rochii din dantelă, care se știe că este preferata doamnelor cu un gust rafinat.
Prima rochiță este  destinată doamnelor de vârstă medie care au obținut succese remarcabile în carieră. Imprimeul și textura dau senzația de maturitate  în gândire, împlinire profesională și personală. Este o piesă de sărbătoare care poate fi purtată la ocazii speciale sau dinee. Poate fi asortată cu sacou și cu bolero elegant.  Se poartă doar la pantof, niciodată cizme sau botine.
A doua rochie este destinată pentru domnițe tinere. Corsajul este binevenit pentru  a sublinia finețea taliei, în timp ce fusta evazată dă o notă de inocență. Fusta nu este foarte lungă, motiv pentru care o recomandăm pentru tinerele domnițe. Deși corsajul este destul de provocator, rochița este în set cu un bolero, care-l face decent, acoperind umerii. Destinația doar de ocazii sau manifestații de sărbătoare.


vineri, 12 decembrie 2014

Designerii Cosânzenei: Nadejda Novițchi, femeia care a gândit, croit și cusut SANDI

De la vinificator la designer vestimentar! Nadejda Novițchi este femeia care a reușit să lanseze brandul SANDI, recunoscut nu doar în Republica Moldova, dar și în afara granițelor.                                            
Dar până să devină creator de modă de succes, Novițchi și-a dorit să devină vinificator. Nu lung i-a fost drumul în acest sector, pentru că așa cum prima dragoste nu se uită niciodată, așa și imaginea primelor hăinuțe croite și realizate pentru clientele neînsuflețite au făcut-o să se întoarcă din drum.
             

După cinci ani de activitate, s-a întors la pasiunea ei dintotdeauna, crearea vestimentației care ar pune în valoare orice femeie. A luat acul în mână și-a cusut singură afacerea. S-a rupt acul de multe ori, s-a înghimpat până la sânge, dar a bandajat rănile, a schimbat acele și a continuat.       
După mai bine de 20 de ani de activitate în domeniul industriei ușoare, se poate lăuda că a reușit să pună pe picioare brandul autohton SANDI, care are un cuvânt de spus în domeniul vestimentar din Republica Moldova.  
A reușit să crească numărul angajaților, de la cinci, în primii ani de activitate, la 30, la ora actuală. Dar nu se oprește, și ar vrea să lărgească linia de producție. Acum își împarte zilele între orele petrecute la atelier și nepoțica ei. 

Nadejda Novițchi este unul din designeri ale căror piese vestimentare pot fi achiziționate în cadrul primului salon de vestimentație autohtonă Cosânzeana! 



joi, 11 decembrie 2014

Cum ne îmbrăcăm în oficiu. Sfaturile Cosânzenei

La oficiu trebuie să arătăm ca o persoană de încredere, cu care să vrem să discutăm, să dezvoltăm afaceri, nu să prezentăm decolteuri sau picioare dezgolite. Oricât de frumos nu ar arăta, nu este o vestimentație de oficiu.
Lungimea fustei trebuie să fie mai jos de genunchi sau maximum de-asupra genunchiului. Pantaloni clasici și nici într-un caz cei mulați pe corp. Blugii nu intră în categoria vestimentației de oficiu. E preferabil ca sacoul să nu fie prea înflorat.  
Ar fi bine să optăm pentru un sn sacou moale, tricotat, deoarece noi deseori trebuie să ne întindem după un document sau o mapă și ar trebui să ne simțim bine, nu să avem grijă de cum arată după ce am revenit în poziția obișnuită.
Puteți alege un sacou din tricot moale, care nu necesită să fie călcat în fiecare zi, spre deosebire de cele din stofă grea, pe care obligatoriu trebuie să le calci în fiecare dimineață, fie că întârzii sau nu la serviciu.
În ceea ce privește bluzele: majoritatea din noi optează pentru cele din bumbac. Doar că bumbacul are proprietatea de a se șifona repede, își schimbă culoarea. Dacă a fost alb, va căpăta o nuanță gălbuie. Recomand bluzele fie din mătase, fie din viscoză. Care sunt frumoase și arată superb. 
O bluză din viscoză la fel se poate șifona, dar nu atât de repede ca și cea de bumbac. Dar dacă pe timp de vară, când e cald și transpirăm, nu vor apărea pete și se usucă repede, nu reține mirosurile neplăcute și întotdeauna păstrează culoarea. 
Este un lucru fenomenal pentru aceste piese vestimentare. Nu sunt atât de costisitoare: ne putem permite să ne îmbogățim garderoba cu două piese din viscoză și una din coton.